Air Liquide România cumpără un teren pentru viitorul FloxFill
27/07/2022 • 5min
Air Liquide România a semnat un contract pentru achiziționarea unui teren de 10.000 m² în Chitila, lângă București. În lunile următoare, Air Liquide România va începe construcția unui centru de umplere FloxFill nou-nouț, pentru a susține creșterea activității de gaze ambalate a Air Liquide în România!
Air Liquide va investi 4,9 m€ în FloxFill, care va înlocui unitatea din Buzău (în incinta Lincoln Electric - anterior Air Liquide Welding). Obiectivul este de a începe activitățile la acest FloxFill la sfârșitul anului 2023 sau începutul anului 2024.
În lunile următoare, colegii din Turcia și Germania vor fi implicați în proiect pentru a defini exact cum va arăta Floxfill-ul.
Terenul, foarte bine situat într-o zonă țintă, este înconjurat de un mare spațiu verde. Air Liquide România va păstra 2 000 m² de spațiu verde, inclusiv pomi fructiferi, iar colegii vor putea alege copacii pe care și-ar dori să îi vadă. Pe lângă această frumusețe naturală, acest teren se află în apropierea altor industrii și oferă un acces rutier bun și sigur, la doar câteva sute de metri de șoseaua de centură a Bucureștiului.